Secretarul american pentru Apărare afirmă că Pentagonul va colabora în ancheta care ar putea duce la demiterea lui Trump

Secretarul american pentru Apărare afirmă că Pentagonul va colabora în ancheta care ar putea duce la demiterea lui Trump
Publicat: 14/10/2019, 11:40

Mark Esper a declarat, pentru două posturi locale de știri, că Pentagonul va face orice pentru a colabora cu membrii Congresului în ancheta demarată de aceștia asupra activității lui Donald Trump. Totodată, acesta a atenționat asupra faptului că administrația de la Casa Albă poate restricționa aportul Pentagonului în cadrul anchetei.

Oficialul american a anunțat că departamentul său va răspunde pozitiv solicitării venite din partea comisiilor privind identificarea de înregistrări legate de ajutorul militar oferit Ucrainei de Statele Unite.

„Noi vom face orice vom putea pentru a răspunde cererii lor”, a declarat Mark Estper pentru Fox News Sunday. Acesta a avertizat, în cadrul aceleiași intervenții televizate: „nu știu ce restricții interne am putea să avem în ceea ce privește transmiterea lor”; „Casa Albă are un cuvânt de spus în ceea ce privește transmiterea documentelor”.

Camera Reprezentanților din SUA, aflată sub controlul opoziției democrate, a lansat o investigație parlamentară care ar putea conduce la inițierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreședinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcția de președinte al SUA, și a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigației, Camera Reprezentanților i-a trimis citații secretarului de Stat Mike Pompeo prin care îi solicită să ofere toate documentele referitoare la contactele președintelui Donald Trump cu Ucraina.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
×